Reflexe

Diminetile au ramas aceleasi, aceleasi reflexe conditionate preluate din cei 18 si ceva ani traiti. Ma trezesc de dimineata la aceeasi ora- 06.45, (straniu) intr-o ora reusesc sa fac atitea lucruri. La 7.40-7.45 obisnuiesc sa ies din casa ca sa reusesc la liceu. De fapt, pentru a parcurge drumul pina la liceu imi trebuiesc 6 minute, cind e frig si imi ingheata nasul, obisnuiesc sa fac recorduri. :) La ora cind ies din casa, parintii sunt deja plecati la serviciu, ramine pe capul meu sa sting luminile, sa verific apa si sa inchid usa.

Liftul era “locusorul nostru”, nu trecea nici o dimineata fara ca sa nu ne zicem “Buna Dimineata” unul altuia. Citeodata putea sa mai urmeze un mic dialog cind imi dadea sfaturi “Imbraca-te bine, o sa racesti, afara e frig!”, iar eu zimbeam dragalas si ii raspundeam: “5 minute pina la liceu nu e mare lucru” sau “nu ,ca azi s-a mai incalzit putin…”. Foarte rar puteam sa incep eu discutia, imi parea inutila, si doar citeodata, cind liftul venea foarte greu ii puneam niste intrebari stupide care s-ar fi echivalat cu “imi este incomod sa tac, hai sa vorbim despre nimic.”

Imi era indiferenta prezenta lui, iar unele dimineti ma irita chiar! Ce avea sa stea atita pe capul meu si sa m-a incomodeze cu respiratia lui! Si citeodata chiar lipsea, dar nu conta, pentru ca eram sigura ca o sa-l vad la primul etaj cind voi iesi din lift, asteptindu-ma sa-i dau “Buna Dimineata”.

Macar cine era? Care ii era numele? De ce pe mine ma astepta permanent? Mai astepta pe cineva in afara de mine diminetile? Nu stiam nimic de el…

Eu personal nu ii acordam nici o atentie. Adevarul ca nici nu-l vedeam. Sa ma fi intrebat cineva ce haine purta, as fi mutit. Sau ce culoare aveau ochii lui…n-aveam idee, vorbeam cu o fantoma. Ma intrebam chiar daca nu era nascut din imaginatia mea…:)

De citeva zile nu a mai aparut, nu l-am mai vazut. Prima zi nu i-am observat lipsa, a doua zi eram sigura ca este la etajul unu, ma astepata pentru a-i oferi traditionalul Salut de dimineata. Astazi sunt ingrijorata….a disparut…pur si simplu a disparut…si cum ramine cu dialogurile noastre fara sens de dimineata. El, pradctic era, fara ai lua in considerare pe parintii mei, prima persoana cu care vorbeam in fiecare dimineata. El era persoana care imi crea dispozitia pentru toata ziua. El era Salutul meu de dimineata. Acum nu mai e, imi e frica ca nu va mai fi niciodata! Unde a disparut? De ce nu mai vine sa ma incomodeze diminetile linga lift?

Vreau sa fiu intrebata ACUM care era culoarea ochilor lui, pentru ca erau albastri; sau ce obisnuia sa poarte: purta un pardesiu albastru tot anul imprejur si pantaloni cu o marime mai mare (dar se vede ca cindva i-au fost potriviti, acum insa, la cei 70-80 de ani ai sai o fi slabit) suri, dar care cindva au fost negri; maturica ramasa cu maxim 10 fire, dar cu care matura tot blocul in fiecare dimineata. Imi zice cineva unde a mai vazut un maturator atit de disciplinat: sa mature IN FIECARE DIMINEATA scara si coridoarele din bloc.

Sunt foarte curioasa, poate eu pur si simplu nu-l mai vad….poate el a simtit indiferenta cu care il tratam si a considerat ca nu am nevoie de dinsul? Poate a gasit alt bloc unde sa faca curat? Poate…a disparut in genere… Are familie? Copii?

Ciudat lucru…imi era indiferenta prezenta lui- imi e ingrijoratoare absenta lui! Noptile le dorm bine, merci; diminetiile le petrec cu aceeasi obisnuinta iar zilele au aceleasi dimensiuni. Ma deranjeaza, insa, prezenta fantomei lui de fiecare data cind pasesc pe “locusorul nostru”, ma face sa m-a simt vinovata (?) pentru aceasta misterioasa disparitie.