
Mi-a reprosat Alex ca nu am iubit vreodata cu adevarat, ca zic “te iubesc” fara a realiza cu adevarat de intensitatea acestul cuvint.
Ba da, iubesc si eu cu toata intensitatea care poate sa cuprinda acest cuvint. Iubesc serile de vara care imi provoaca momente scurte de fericire; iubesc muzica buna care se aseaza ca un balzam pe inima de fiecare data cind sunt indispusa; iubesc mirosul cafelei proaspete de dimineata, cu toate ca nu sunt eu aceea care o beau; iubesc zimbetul sfios al copiilor indreptat spre mine cind stau in rind la medic; in sfirsit, pur si simplu, iubeasc.
Pina la urma, cum se iubeste? Citisem niste notite de-a lui Cornel Rosca, el zicea ca iubirea e o stiina. Probabil fiecare intelege iubirea diferit, cum ii place sau ii convine, se pare ca trebuie sa simti acei fluturasi in stomac pentru ca sa intelegi cu adevarat cum se iubeste. Dar eu nu ii simt atunci cind intimpin zimbetul copiilor (in rind la medic, iti amintesti, nu? ;) ) sau mirosul cafelei de dimineata. Dar chiar ador plimbarile lungi in serile tirzii de vara. De ce, atunci, sunt acuzata ca iubesc fals?
Si uite ca aici mi-am amintit de cuvintele lui Carrie Bradshaw din “Sex and the city”: “It’s easy for me to say – I Love You, New York. It’s not so easy to say – I Love you, Mr. Big.” Sa fie oare adevarat ce zicea Alex? Poate eu chiar nu am
iubit nicioada cu adevarat? Dar faptul ca am evitat sa zic ca iubesc nu inseamna tocmai ca nu iubesc sau, mai rau ,ca nu stiu sa iubesc. Prietena mea evita sa rosteasca cuvintele, pe care tot ea le-a codificat drept cenzurate, pentru ca sa “se apere” de iubirea adevarata. Si daca unii le evita, atunci altii fac abuz de ele. Dar, lume, la 19 ani se traieste iubind, se inspira iubind, se maninca iubind si se culca iubind! Brusc, mi s-a facut dor de filmul “Pride and Prejudice”. :)
Poate ca azi noi asteptam sa fim intii de toate iubiti, apoi sa iubim? Aceeasi prietena imi zicea ca intr-o relatie e mai bine cind tu iubesti mai putin decit el. Argumentele erau nefondate, ce-i drept, dar replica o auzisem si de la altii mai tirziu. Iata, deci, cum se face contabilitatea in dragoste: debit>credit si in nici un caz invers. Si daca te indragostesti fara sa-ti dai seama, fara sa vreai, ce faci? De ce nu poti in ziua de azi pur si simplu sa iubesti: fara limite, restrictii, asta se poate, asta nu se poate?
Nu mi-e frica sa fiu judecata sau sa mi se reproseze ca nu stiu sa iubesc. Mi-e frica sa traiesc o viata fara a cunoaste iubirea cu adevarat. :)
